La aproximativ o săptămînă după ce împlinise 70 de ani, Emil Cioran a întîlnit-o la Paris pe Friedgard Thoma. Ea avea 35 de ani, preda filosofie în Germania și îi descoperise cărțile cu doi ani înainte. La sfîrșitul lui Ianuarie sau începutul lui Februarie 1981 i-a scris în germană, fără să știe dacă va primi răspuns. Pe 6 Februarie, de la 21, rue de l’Odéon, Cioran îi răspundea și o invita să-l caute dacă ajungea la Paris. Cîteva zile mai tîrziu, Thoma i-a trimis o fotografie. Cioran avea să-i spună ulterior că tocmai acea imagine schimbase natura corespondenței. În Aprilie, cînd ea a venit la Paris, schimbul de scrisori devenise deja mult mai personal.
Situația nu era deloc simplă. Cioran trăia de aproape patru decenii alături de Simone Boué, profesoara de engleză care îi fusese parteneră, sprijin material și colaboratoare discretă. Într-o scrisoare trimisă înaintea întîlnirii cu Thoma, el îi explicase direct că era „pe jumătate căsătorit de mult timp”. Totuși, după întîlnirea din Aprilie, tonul epistolelor s-a schimbat rapid. Au urmat telefoane, alte întîlniri, o vizită a lui Cioran în Germania și episoade de gelozie pe care el însuși le recunoștea. La 26 Mai îi trimitea un bilet de numai cîteva rînduri: încercase să o uite și nu reușise. Cîteva zile mai tîrziu îi scria că, de cînd o cunoscuse, îl părăsise chiar și capacitatea de a fi cinic.
Scrisorile arată însă și o nepotrivire pe care relatările romantizate o omit adesea. Cioran dorea o relație erotică, în timp ce Thoma încerca inițial să păstreze legătura mai ales în zona intelectuală.
În interviul acordat în 2002 revistei Observator cultural, ea a spus explicit că relația s-a consumat și sexual, dar a adăugat că această combinație dintre apropierea intelectuală și cea fizică nu a funcționat pentru ea. Pentru Cioran, intensitatea era evidentă. Pe 17 Iulie 1981 îi scria: „Ați devenit centrul vieții mele”, numind-o apoi, în aceeași scrisoare, fericirea și nenorocirea lui cea mai mare. Era o declarație neașteptată din partea autorului care își construise atîtea pagini în jurul singurătății, renunțării și neîncrederii în iubire.
Punctul de cotitură a venit chiar în Vara acelui an. Cioran și Simone Boué au mers împreună la Soglio, în Elveția, unde se afla și Friedgard Thoma cu familia și prietenii ei. Cele două femei s-au cunoscut și, potrivit relatării lui Thoma, s-au plăcut imediat. Ea susține că Cioran îi spusese că, dacă va deveni prietenă cu Simone, legătura lor se va schimba, ceea ce s-a și întîmplat. Scrisorile pasionale s-au rărit, iar faza erotică intensă a relației a rămas concentrată în principal în cîteva luni din 1981. Aici apare una dintre nuanțele importante ale poveștii: nu este corect să spunem că Friedgard Thoma a dispărut apoi din viața lui Cioran.
Contactul dintre ei a continuat ani întregi, într-o formă diferită. Există fotografii cu Cioran și Thoma în 1987 și cu Friedgard, Simone și Cioran împreună la Paris în 1989. Thoma l-a vizitat și în anii următori, inclusiv cînd sănătatea lui începuse să se degradeze; în Vara lui 1994, spune ea, Cioran nu o mai recunoștea. Abia după moartea lui, în 1995, povestea a devenit publică prin volumul ei din 2001, „Um nichts in der Welt. Eine Liebe von Cioran”, construit din amintiri și corespondență. Cartea a provocat inclusiv un litigiu privind publicarea unor scrisori. Dincolo de controversă, documentele păstrează un Cioran rar întîlnit în imaginea publică: la 70 de ani, omul care făcuse din detașare aproape o disciplină se descoperea gelos, vulnerabil și incapabil să reducă iubirea la un simplu aforism.
